Începând cu luna februarie, vom sprijini echipa de handbal CSM Botoșani pentru realizarea obiectivelor de performanță propuse, printr-un parteneriat pe care l-am semnat săptămâna aceasta.

CLUBUL SPORTIV “MAGNUM” BOTOSANI, a fost înființat în anul 2016 și are ca scop activitatea sportivă, atât pentru copii cât și pentru seniorii ce își doresc performanță în domeniul handbalului.

CSM Botoșani a avut numeroase performanțe în ultima perioadă și are nevoie de sprijin pentru a continua trendul ascendent pe care se află, iar pentru asta am hotărât să semnăm acest parteneriat prin care ne dorim să își îndeplinească obiectivele și să atingă în continuare performanțele cu care ne-au obișnuit.