NU SE DISTRIBUIE SPRE PUBLICARE, DIRECT SAU INDIRECT, ÎN SAU CĂTRE S.U.A., REGATUL UNIT, AUSTRALIA, CANADA, AFRICA DE SUD, NOUA ZEELANDĂ SAU JAPONIA
În scopul legislației românești privind valorile mobiliare, acest anunț nu reprezintă un anunț de ofertă, un comunicat cu caracter publicitar sau un prospect, o ofertă sau o invitație de a cumpăra, a vinde, a subscrie sau orice solicitare a unei astfel de oferte de a cumpăra, vinde sau subscrie valori mobiliare emise de Electro-Alfa International S.A. ("Electro-Alfa International").
Viza de aprobare aplicată pe prospectul de ofertă publică nu are valoare de garanţie şi nici nu reprezintă o altă formă de apreciere a ASF cu privire la oportunitatea, avantajele sau dezavantajele, profitul ori riscurile pe care le-ar putea prezenta tranzacţiile care s-ar încheia prin acceptarea ofertei publice obiect al deciziei de aprobare. Decizia de aprobare certifică numai regularitatea prospectului în privinţa exigenţelor legii şi ale regulilor adoptate în aplicarea acesteia.
Electro-Alfa Internațional, companie românească cu peste 35 de ani de experiență și unul dintre actorii de top în producția de echipamente electrice și soluții pentru infrastructurenergetică, anunță închiderea anticipată a Ofertei Publice Inițiale ("Oferta") de vânzare a unui număr de până la 65.990.507 acțiuni nou emise. Oferta reprezintă aproximativ 35% din numărul total al acțiunilor emise și se derulează începând cu 2 februarie 2026 în baza prospectului de ofertă ("Prospectul") aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia nr. 76/28.01.2026.
Oferta publică a fost suprasubscrisă atât pe tranșa investitorilor instituționali, cât și pe cea a investitorilor de retail, ceea ce a condus la decizia de închidere anticipată la finalul sedintei de tranzacționare aferente ofertei publice din sistemul Bursei de Valori Bucuresti („BVB”) în data de 6 februarie 2026. Decizia a fost luată împreună cu intermediarii implicați în ofertă, SSIF Swiss Capital S.A. și UniCredit Bank S.A.. La data acestui comunicat, tranșa de retail este suprasubscrisă la aproximativ 5800 %, cifră estimată înainte de închiderea BVB.
“Interesul crescut față de oferta noastră confirmă încrederea pieței de capital în modelul nostru de business și în strategia de dezvoltare a Electro-Alfa Internațional. Suntem recunoscători investitorilor pentru interesul acordat și privim listarea ca pe un pas important în consolidarea poziției noastre pe piața regională. Este o bornă de succes în evoluția
companiei noastre și un moment unic și de referință pentru piața de capital din România, Electro-Alfa International fiind prima companie care închide anticipat oferta, în istoria recentă a Bursei de Valori București”, spune George Ciubotaru, Vicepreședinte Consiliul de Administrație.
Ca urmare a închiderii anticipate, în baza Prospectului aprobat de ASF și publicat pe website- ul companiei în secțiunea dedicată investitorilor, calendarul operațiunilor ulterioare este următorul:
Fondurile obținute în urma IPO vor fi utilizate, conform Prospectului, în principal pentru: extinderea capacităților de producție, investiții în tehnologii și digitalizare, dezvoltarea portofoliului de produse și servicii, precum și susținerea expansiunii pe piețele internaționale.
Acțiunile Electroalfa International urmează să fie listate pe Bursa de Valori București – piața principală - sub simbolul bursier EAI, în data estimată de 3 martie.
***
Pentru solicitări din partea mass-media:
Electro-Alfa Internațional S.A.
Elena Rosca elena.rosca@electroalfa.ro
SSIF Swiss Capital:
Constantin Brumă
Constantin.bruma@swisscapital.ro
Acest anunț nu reprezintă o ofertă de vânzare de valori mobiliare în Statele Unite. Valorile mobiliare la care se referă acest comunicat de presă nu au fost înregistrate conform Legii privind valorile mobiliare din 1933 din SUA, cu modificările ulterioare („Legea privind valorile mobiliare”) și nu pot fi oferite sau vândute în Statele Unite. Nu va exista nicio ofertă publică de valori mobiliare în Statele Unite.
În statele membre ale Spațiului Economic European (cu excepția României), această comunicare se adresează numai persoanelor care sunt "investitori calificați" în sensul articolului 2 litera (e) din Regulamentul UE privind Prospectul (Regulamentul (UE) 2017/1129). Această comunicare nu este o reclamă în sensul măsurilor aplicabile de punere în aplicare a Regulamentului UE privind Prospectul. În conformitate cu cerințele Directivei 2014/65/UE, informațiile conținute în această comunicare se adresează exclusiv contrapărților eligibile și profesionale, indiferent de canalele de distribuție.
Electro-Alfa International nu a autorizat nicio ofertă de valori mobiliare către public în niciun Stat Membru al Spațiului Economic European, altul decât România. În ceea ce privește fiecare Stat Membru al Spațiului Economic European, altul decât România și care a implementat Regulamentul UE privind Prospectul (fiecare, un „Stat Membru Relevant”), nu a fost întreprinsă sau nu va fi întreprinsă nicio acțiune pentru a face publicului o ofertă de valori mobiliare ce necesită publicarea unui prospect într-un Stat Membru Relevant. În consecință, valorile mobiliare pot fi oferite numai în Statele Membre Relevante unei entități juridice care este un investitor calificat, așa cum este definit în Regulamentul privind Prospectul; unui număr mai mic de 150 de persoane fizice sau juridice pentru fiecare Stat Membru Relevant (altele decât investitorilor calificați, așa cum sunt definiți în articolul 2(e) din Regulamentul privind Prospectul), sub rezerva obținerii acordului prealabil al Intermediarilor Coordonatori pentru orice astfel de ofertă; sau în orice alte circumstanțe care intră sub incidența Articolului 1(d) din Regulamentul UE privind Prospectul, cu condiția ca nicio astfel de ofertă de valori mobiliare să nu impună publicarea de către Electro-Alfa International, acționarii Electro-Alfa International sau de către oricare dintre Intermediarii Coordonatori a unui prospect conform Articolului 3 din Regulamentul privind Prospectul sau a unui supliment la prospect conform Articolului 23 din Regulamentul privind Prospectul. În sensul prezentului paragraf, expresia „oferta de valori mobiliare către public” în oricare Stat Membru Relevant înseamnă comunicarea, sub orice formă și prin orice mijloc, a unor informații suficiente cu privire la condițiile ofertei și la valorile mobiliare care urmează să fie oferite, astfel încât să permită unui investitor să decidă să cumpere orice valori mobiliare, astfel cum acestea pot varia în acel Stat Membru prin orice măsură de punere în aplicare a Regulamentului UE privind Prospectul, iar expresia „Regulamentul UE privind Prospectul” înseamnă Regulamentul (UE) 2017/1129 și include orice măsură relevantă de punere în aplicare în fiecare Stat Membru Relevant.
Acest anunț nu reprezintă un anunț de Ofertă, comunicat cu caracter publicitar sau un prospect, în scopul legislației românești privind valorile mobiliare și nu constituie și nu este parte a niciunei oferte sau invitații de a vinde, și nu reprezintă niciun fel de solicitare sau ofertă de a cumpăra sau subscrie pentru niciun fel de Acțiuni Oferite sau alte valori mobiliare și nici nu va reprezenta (parțial sau integral) și nici distribuirea sa nu va reprezenta baza vreunui contract sau nu va fi avut în vedere în legătură cu vreun contract. Oferta și distribuția acestui anunț și alte informații în legătură cu Oferta în anumite jurisdicții poate fi restricționată prin lege, iar persoanele care intră în posesia oricăror documente sau informații la care se face referire în acest anunț trebuie să se informeze și să respecte orice astfel de restricții. Orice abatere de la respectarea acestor restricții poate constitui o încălcare a legii valorilor mobiliare din oricare astfel de jurisdicții.
S.S.I.F. SWISS CAPITAL S.A. ȘI UNICREDIT BANK S.A. acționează exclusiv pentru ELECTRO- ALFA INTERNATIONAL S.A. și pentru nimeni altcineva în legătură cu Oferta și nu vor considera nicio altă persoană drept client în relație cu Oferta și nu vor fi responsabili către nimeni altcineva decât ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL S.A. cu privire la asigurarea protecției oferite clienților respectivi sau cu privire la asigurarea consultanței în legătură cu Oferta, conținutul acestui anunț sau tranzacție sau orice alt aspect la care se face referire în acest document.
Aprobarea Prospectului nu constituie o garanție sau niciun fel de evaluare din partea ASF cu privire la oportunitatea, avantajele sau dezavantajele, profitul sau riscurile implicate în acceptarea Ofertei, ce constituie obiectul deciziei de aprobare; aprobarea certifică doar conformitatea Prospectului cu cerințele legale și cu regulile adoptate pentru aplicarea acestuia.