În perioada 19-20 februarie Electroalfa a fost prezentă la cea de a șaptea ediție ZF Power Summit 2018, eveniment organizat de Ziarul Financiar exclusiv pe teme energetice, care a reunit reprezentanţi ai instituţiilor publice din acest sector, dar şi companii care activează pe această piaţă.
George Ciubotaru, Vicepreşedinte al Consiliului de Administratie al Grupului Electroalfa a fost prezent în calitate de speaker la eveniment, unde alături de alți antreprenori a dezbătut câteva subiecte importante: politici și strategii de lucru ale companiilor autohtone, motivarea oamenilor din companie, definirea și implementarea conceptului de Performanța la fiecare nivel din companie, rezultatele urmărite în urma implementării acțiunilor demarate.
„Vom deschide compania către un grup de oameni din companie care au arătat că pot aduce performanţă. Punem 10% din acţiuni către acest grup de oameni care au arătat eficienţă în post, atitudine şi efort. Acei oameni care dovedesc că pot îndeplini condiţiile de performanţă, pot câştiga aceste acţiuni virtuale, iar în funcţie de evoluţia ulterioară pot ajunge acţionari în firmă. Am ajuns la punctul în care simţim că avem nevoie de o viziune şi abordare nouă. Încercăm din perspectiva stabilităţii şi a predictibilităţii să ne concentrăm pe performanţă” a spus George Ciubotaru, Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie, al Grupului Electroalfa în cadrul evenimentului